Virgil Carianopol
Divertisment
Dintr-un tablou, o blāndă căprioară
Aleargă crud, sub luminări de stea,
Din rama ei de lemn să iasă-afară,
Cu un ogar īn goană după ea.
Acum, acum, parcă-o să sară-n casă
Să īngenunche-n perne rostogol.
Cum a īntins picioarele să iasă,
Se pare chiar c-a şi sărit īn gol.
Cu cātă spaimă caută scăpare
Şi cere din privire ajutor,
Rāvnind s-ajungă-n codrii din covoare,
Īn liniştea şi siguranta lor.
Dar ea rămāne-acolo totdeauna,
Īnchisă-n cercul ei ca īntr-un semn,
Cu ochii umezi şi lucind īntr-una
De parcă-ar īnota in untdelemn.
Şi tot aşa o vor găsi urmaşii
Şi-i vor privi īnfioratul joc,
Īn rama-n care timpu-şi curmă paşii
Şi unde moartea e oprită-n loc.
(din revista “Vānătorul si pescarul
sportiv“ Nr 11/1966)
Ein rumänisches Gedicht
Um Beiträge zu verfassen, müssen Sie sich kostenlos registrieren bzw. einloggen.
De ce-as fi trist?
de Tudor Arghezi
De ce-aş fi trist, că toamna tīrzie mi-e frumoasă ?
Pridvoarele-mi sīnt coşuri cu flori, ca de mireasă.
Fereastra mi-este plină
De iederi īmpletite cu vine de glicină.
Beteala şi-o desface la mine si mi-o lasă,
Cīnd soarele rămīne să-l gazduiesc īn casă.
O prospeţime nouă surīde şi īnvie
Ca de botez, de nuntă şi ca de feciorie.
De ce-aş fi trist ? Că pacea duioasă si blajină
Mă duce ca o luntre prin linişti de lumină ?
E un surīs şi-n vraful de carţi, să mă alinte.
Vieţi noi tresar vioaie din foste oseminte.
Văd frunza că scoboară din ramuri cīte una.
Le ruginise bruma, le argintase luna.
Aud şi grīnguritul de dragoste cu jele,
Oprit cu porumbeii pe coama casei mele.
Luceferii de noapte, scăpărători, i-adun
Din cerul ca o coadă deschisă de păun.
Singurătatea-mi doarme, culcată-n somn alături,
De-a lungul, īntre pături.
Mă-ntrebă cīteodată, trezită dintr-un vis :
-,,Eşti tot aici cu mine si tot cu mine-nchis?,,
Nu mă sfiiesc de dīnsa, nici ei nu-i e ruşine
Că fuge să se-ascundă de lume līnga mine.
De ce-aş fi trist ? Că nu ştiu mai bine să frămīnt
Cu sunet de vioară urciorul de pămīnt ?
Nu mi-e clădită casa de şiţa peste Trotuş,
Īn pajiştea cu crīnguri ? De ce-aş fi trist ? Şi totuş…
de Tudor Arghezi
De ce-aş fi trist, că toamna tīrzie mi-e frumoasă ?
Pridvoarele-mi sīnt coşuri cu flori, ca de mireasă.
Fereastra mi-este plină
De iederi īmpletite cu vine de glicină.
Beteala şi-o desface la mine si mi-o lasă,
Cīnd soarele rămīne să-l gazduiesc īn casă.
O prospeţime nouă surīde şi īnvie
Ca de botez, de nuntă şi ca de feciorie.
De ce-aş fi trist ? Că pacea duioasă si blajină
Mă duce ca o luntre prin linişti de lumină ?
E un surīs şi-n vraful de carţi, să mă alinte.
Vieţi noi tresar vioaie din foste oseminte.
Văd frunza că scoboară din ramuri cīte una.
Le ruginise bruma, le argintase luna.
Aud şi grīnguritul de dragoste cu jele,
Oprit cu porumbeii pe coama casei mele.
Luceferii de noapte, scăpărători, i-adun
Din cerul ca o coadă deschisă de păun.
Singurătatea-mi doarme, culcată-n somn alături,
De-a lungul, īntre pături.
Mă-ntrebă cīteodată, trezită dintr-un vis :
-,,Eşti tot aici cu mine si tot cu mine-nchis?,,
Nu mă sfiiesc de dīnsa, nici ei nu-i e ruşine
Că fuge să se-ascundă de lume līnga mine.
De ce-aş fi trist ? Că nu ştiu mai bine să frămīnt
Cu sunet de vioară urciorul de pămīnt ?
Nu mi-e clădită casa de şiţa peste Trotuş,
Īn pajiştea cu crīnguri ? De ce-aş fi trist ? Şi totuş…
Um Beiträge zu verfassen, müssen Sie sich kostenlos registrieren bzw. einloggen.
