Celebra "Mocăniţă" din Valea Hârtibaciului
O dată cu trasarea liniilor principale de cale ferată din Transilvania la sfârşitul secolului al XIX-lea, conducerea Imperiului Austro-Ungar a decis să încurajeze iniţiativele private locale pentru construirea de linii secundare care să deservească principalele staţii de pe liniile magistrale şi care să ajute la dezvoltarea zonelor rurale, atât prin asigurarea transportului de călători, cât mai ales pentru transportul produsele agricole şi forestiere. Aşadar, beneficiind de suportul financiar al guvernului de la Budapesta, baronul Apor din Sighişoara decide să construiască o cale ferată care să lege Podişul Târnavelor de Podişul Hârtibaciului. Din cauza dificultăţii traseului dintre Sighişoara şi Brădeni, care presupunea curbe foarte strânse şi o declivitate crescută pentru traversarea dealului Apoldului, s-a ales ecartamentul îngust, standardizat în imperiu la 760 mm. 1895 - "Societatea Căilor Ferate Locale Sighişoara-Sibiu" - începe, la Sighişoara, construcţia liniei şi, în ciuda întârzierilor provocate de inundaţii, reuşeşte la finele anului 1898 realizarea celor 48 de kilometri până la Agnita. 1908 - compania feroviară de stat a Ungariei - MAV - preia operarea liniei, deşi proprietarul rămâne SCFL. 1910 - Linia va fi prelungită cu încă 62 km, până la Sibiu. Trenul va traversa oraşul Agnita pe strada principală, împărţind-o cu autovehicule, trăsuri şi pietoni. Tot atunci se va da în folosinţă, la insistenţă comunităţii locale, şi ramură Cornăţel-Vurpar, adăugând încă 13 km la lungimea liniei, care cu un total de 123 km devenea cea mai lungă cale ferată îngustă din România. 1912 - se întocmesc planuri pentru extinderea liniei la sud de Agnita, către poligonul militar de la Cincu şi mai departe peste răul Olt pentru a face joncaiunea cu calea ferată normală la Voila. Din păcate, turbulenţele premergătoare izbucnirii Primului Război Mondial au făcut că această extindere să rămână doar la stadiul de plan. 1919 - o dată cu sfârşitul războiului şi Unirea Transilvaniei cu România, operarea liniei va fi preluată de Căile Ferate Române, proprietar rămânând SCFL. 1948 - întreaga cale ferată va fi cumpărată de Ministerul Lucrărilor Publice şi SCFL se va dizolvă. 1965 - linia dintre Sighişoara şi Agnita a fost închisă şi apoi demontată din cauza pantelor abrupte şi a curbelor strânse, care o făceau dificil şi scump de operat, viteză medie pe acest traseu fiind de 10 km/h. Marea parte a rambleului a fost apoi ocupat de drumul judeţean care lega Sighişoara de Agnita. sinele au fost scoase şi de pe străzile Agnitei, iar o nouă gara terminus a fost construită la 3 km în afară oraşului, înspre Sibiu. Porţiunea de linie rămasă între Agnita şi Sibiu, respectiv Cornăţel-Vurpar, a fost modernizată la standardele vremii, cu precădere pentru transportul de marfă. Dacă anii '60 marchează un prim moment de vârf în ceea ce priveşte traficul liniei, prin transportul masiv de sfeclă de zahăr, anii '80 îl marchează pe al doilea, prin transportul de material lemnos, cu precădere buşteni de stejar. 1997 - datorită epuizării resurselor de material lemnos, dar şi a crizei economice din anii '90, linia secundară Cornăţel-Vurpar a fost închisă circulaţiei şi trecută în conservare. 1998 - o dată cu desprinderea CFR în mai multe companii, în vederea privatizării, administrarea liniei va fi preluată de SAAF - Societatea de Administrare Active Feroviare. 2001 - 1 septembrie marchează încetarea a 91 de ani de mocăniţei pe valea Hârtibaciului, singură pereche de trenuri mixte pe zi fiind retrasă datorită lipsei fondurilor pentru întreţinerea locomotivelor. A fost ultima cale ferată îngustă operată de CFR. 2003 - parcul rulant şi o parte din clădiri vor fi preluate de SFT - Societatea Feroviară de Turism, societate desprinsă din SAAF şi care avea că scop valorificarea potenţialului turistic al liniei. Zeci de vagoane de marfă şi călători îşi găsesc sfârşitul sub flacăra de autogen, doar locomotivele şi 6 vagoane de călători fiind păstrate pentru trenul turistic. De la Turda va fi adusă locomotivă cu aburi 764.052 func?ională, iar o locomotivă diesel va fi de asemenea recondiţionată. 2008 - condiţiile economice şi diversele conduceri ale SFT aduc societatea în prag de faliment, năruind astfel speranţa unui tren turistic pe valea Hârtibaciului. Toate locomotivele diesel, cu excepţia celei recent recondiţionate de SFT, vor fi valorificate că fier vechi, una fiind salvată de la tăiere de către un investitor austriac. Tot sub flacăra de autogen au pierit şi două vagoane de călători, restul de patru fiind salvate în ultima clipă de nou înfiinţatul Consorţiu pentru Dezvoltare Intercomunitară Sibiu-Agnita, care preia sarcina SFT-ului de a introduce trenuri turistice pe această linie. 2010, 26. septembrie - se sărbătoresc 100 de ani de cale ferată îngustă pe Valea Hârtibaciului, şi o nouă victorie: locomotivă de împrumut trage primul vagon restaurat, cu o capacitate de 30 de locuri. Mocăniţa va parcurge primii 2 km de traseu reabilitat, între Agnita şi Balta Bârghișului.