Dragi cititori,



Eu nu sant ardelean si mai putin decat aceasta, nici "sas". Sant bucurestean si am gasit din intamplare portalul "Siebenbürgen Rumänien" Unii dintre dvs. au fost, ca si multi romani dien "vechiul regat" VICTIME ale bestiilor comuniste, care au persecutat si multi asa zisi "sasi" (denumire improprie deoarece Sachsen oder Schwaben, sant cei din sudul Germaniei (Baden Württemberg) zisi si "Häusle Bauer"...

Dar ura, nu a existat niciodata din partea romanilor. Si azi regreta multi din ei plecarea "sasilor" oameni disciplinati (ca orice neamt -de alta data-) si cu care nu au avut NICIODATA probleme! Pentru a va da un exemplu de felul cum gandeam noi cei din regat despre nulitatile comuniste, va redau mai jos, cam lung ce este drept, unele glume cu titlul...



Satire politice de altă dată…



În anul 1946 eram, în vîrstă de 16 ani, elev în clasa 6 la liceul Gh. Lazăr din Bucureşti. Nu puteam spune că eram un profesionist privind înţelegerea situaţiei politice în care se găsea România după ocupaţia sovietică. Dar, ca orice tînăr de pe atunci, aveam sentimente patriotice îndreptate în mod firesc, contra ocupanţilor şi a acoliţilor lor, ce au devenit mai tîrziu „cozile de topor” ale „genialului” conducător de popoare Iosif Stalin!



„Eroul” principal al rusificării României devenise, cam peste noapte, faimosul Petru Groza, supranumit şi Petru „Bumbac” -ca urmare a nesfîrşitei sale propagande privind „ajutorul” sovietic-, ce a constat în importul unei cantităţi de bumbac rusesc, ce rămase ca de obiceiu, necunoscută populaţiei romane.



Ca şi în alte situaţii dificile, romînul a contracarat durerea opresiunii prin glume redate pe şoptite dela un om la altul, (Flüsterwitze) cu riscul de a fi „detectat” de agenţii sau informatorii „voluntari” ai Securităţii, suferind consecinţe grave! Canalul Dunărea – Marea Neagră – ediţia 1-a a lui Gheorghiu Dej,- era locul potrivit exterminării „duşmanilor poporului”, ai „burghezo-moşierimii” sau a unor patrioţi credincioşi moralei însuşite în satul lor, dela părinţii lor, dela preotul şi dela biserica lor!



Dar revenind la elevul din clasa 6, care eram eu pe atunci, încerc prin rîndurile de faţă să redau glume sau satire de care îmi amintesc şi acum prea bine, în speranţa că, poate, cine ştie, să vă servească dvs. desigur oameni mult mai tineri ca mine, la un amuzament trist si să permită şi altor romîni transpunerea sufletească în atmosfera de atunci!



În anii 1946 / 47 circulau multe glume şi satire, generate nu numai de omul de rînd, ci mai ales de poeţi sau scriitori cu renume, um era Păstorel Teodoreanu. Locul lor de întîlnire era pe atunci, confiseria Capşa de pe Calea Victoriei din Bucuresti, desfiinţatǎ de mult! Acolo se dezbăteau în discuţii nesfîrşite, „teme” literare şi actualităţi politice, folosind încă atmosfera acelei libertăţi a cugetului, care domnise în ţară dealungul deceniilor precedente!



Degradarea spirituală la care a condus „dictatura proletariatului”, promovarea unor elemente nu numai incapabile, ci în mod deosebit şi criminale (Gheorghiu-Dej, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Ana Pauker, etc) a constituit izvorul (periculos!) al seriei de glume, dintre care voiesc să vă redau mai jos ceva dintre ele!



Prima „victimă” a literaţilor culţi, a fost Romulus Zăroni (ardelean!), faimosul vechil al moşiei lui Petru Groza! Acesta, un analfabet, a fost numit de Groza, ministru al agriculturii.



Păstorel Teodoreanu opina:



„Caligula imperator” „Şi-a făcut calul senator” „Dară Groza mai sinsitru” „Şi-a făcut boul ministru!”



Sau nesfîrşitele satire ca:



1.- Domnul Romulus Zăroni se întîlneşte pe coridorul parlamentului cu şeful guvernului şi al său, care îl apostrofează cu cuvintele: „Îngrijeşte-ţi ţinuta, nu mai umbla cu părul nepieptănat, da-l cu apă de toaletă şi piaptănă-te!” Se face şefule!.. A doua zi se revăd în aceleaşi condiţii, numai că Zăroni avea un cucui serios pe frunte. Groza , enervat îl mustră cum se cuvine. Zăroni răspunde cu nevinonăţie: „ Nu ai zis dta. să-mi dau cu apă de toaletă pe păr?” „Da, am zis, zice Groza, dar de unde cucuiul?” „Păi cînd am băgat capul în toaletă, mi-a căzut capacul de lemn pe cap!”...răspunde Zăroni.



2.- Domnul Zăroni vrea să-şi cumpere o pereche de mînuşi. Ca atare, intră intr-un magazin de marochinărie, probează cîteva perechi şi intreabă nemulţumit: „Unde este a treia mînuşe?” „Care, mă

rog, zice vînzătorul?” „Aia, care se ţine în mînă!” replică Zăroni...



3.- Domnul Zăroni vrea să cumpere un bilet de cinema. Ca să nu greşească, întreabă pe un trecător: „Unde este cinematograful Aro?” Trecătorul răspunde: „Pe trotuarul de vis-a-vis!” Zăroni trece strada şi ca să fie sigur, întreabă pe un alt trecător: „Ăsta e trotuarul de vis-a-vis?” „Nu, răspunde intrebatul, este celălalt!” „La dracul, zice Zăroni, dece mi-a spus dobitocul de dincolo că este acesta?”



4.- Groza întîlneşte tot pe coridorul parlamentului pe al său ministru şi îl salută vu vorbele: „Salve, Romulus Zeronus!” La care Zăroni îl intreabă uimit: „Ce-i asta şefule?” „Groza răspunde: „Ţi-am latinizat numele!” „Aha, replică Zăroni, am mai învăţat ceva!” Mergînd mai departe, o întîlneşte pe Ana Pauker şi o salută cu: „Salve, Anus Paukurus!” „Ce va să zică asta Zăroni?” „Ţi-am latrinizat numele”, răspunde convins Zăroni!



5.- Pentru a demonstra papei drepturile României asupra Ardealului, guvernul Groza trimete pe Zăroni la Vatican. Acesta protestează îniţial, pe motiv că nu ştie latineşte, limba oficială a Vaticanului şi că nu poate să expună papei punctul de vedere respectiv. Acoliţii lui Groza îl liniştesc, rugîndu-l să înveţe discursul pe dinafară. Zăroni întreabă: „Dar ce fac dacă pune întrebări?” Acoliţii răspund: acestea vor fi legate de problema Ardealului şi vei răspunde numai: „Habemus documenta!” (avem dovezi, documente!)

Zăroni se înfăţişează la Sfîntul Scaun şi începe discursul cu o mare greşeală de exprimare: „Sanctissima Papa!” (la modul femenin)Papa supărat din cauza papesei Ioana, îl întrerupe cu: „Non sum mulier!” (nu sant femeie) La care Zăroni replică cu vervǎ: „Habemus documenta!”...



6.- Înainte de a fi suspendat, a apărut în ziarul „Adevărul” un mic articol, care descria întîlnirea impusă de Zăroni lui Păstorel Teodoreanu. Acesta din urmă se infăţişează la cabinetul lui Zăroni, care îl intreabă: „Dumneata eşti Păstorel Teodoreanu, cel ce face bancuri pe socoteala mea?” „Da, domnule, eu sînt”, răspunde Păstorel. „Dar nu ştii dumneata că eu sînt ministru?” „Da, ştiu prea bine domnule Zăroni, numai că gluma asta nu am făcut-o eu!”



Tempora mutantur et nos mutamur in illis! A venit vremea să închei litania mea vetustă în speranţa că v-au amuzat intru cîtva istoriile mele „antice”! Dar să nu uităm dictonul latin: „Ridendo, castigat mores!” Căci Caragiale este în permanenţă actual, nu numai acolo, ci şi aici în Germania, mai ales aici, el fiind înmormîntat la Berlin! Iar politicienii germani nu sînt nici ei prea departe de Caţavencu, de Farfuride, de Tipǎtescu, dar mai ales de Dandanache!

Doridu-vă sănătate, succes şi speranţa unei vieţi mai bune în ţară şi în străinătate, vă salută călduros din Köln, Germania, Dipl. Ing. Nicolae Vişan



Paginile de mai sus, le-am transmis ca anexǎ la un Email, emiţǎtorului „Radio România Internaţional” şi le redau ca atare, spre a vǎ amuza puţin cu vechituri politice din ţarǎ!



Salutari celui ce citeaza pe genialul poet roman, care a fost George Toparceanu!



Ich wünsche Euch alle viel Gesundheit, ein sorgloses Leben (sofern - auch hier in Deutschland - noch möglich ist) und Gott, unser lieber christlicher Gott, möge Euch alle segnen!



Ein Rumäne der ein integrierter deutscher Staatsbürger geworden ist!