TAFKA"P_C"wie es aussieht, nach der Habsburgermonarhie sich sehnt.
Und du kannst das auch mit meinen Worten belegen, wohl!
Rumänien, gestern....
Um Beiträge zu verfassen, müssen Sie sich kostenlos registrieren bzw. einloggen.
Und du kannst das auch mit meinen Worten belegen, wohl!
getkissnach der Habsburgermonarhie sich sehnt
Schmarrn!
- Wir haben die Habsburgermonarchie in uns.
Durch Großväter/-Mütter, die da ihre Jugend verbrachten und im 1. WK kämpften/warteten, bei denen das Bildniss vom Franz-Joseph und Sissi an der Wand hing.
- Durch unsere Eltern, die Ihre Kindheit in der Zeit hatten.
- Durch die Häuser unserer heimatlichen Umgebung, die meist in dieser Zeit errichtet wurden.
- Durch die Geschichte der Ansiedlung unserer Ahnen.
Die Habsburger Zeit ist Zeit unserer Menschwerdung, Zeit die von rumänischen Nationalisten gerne vernichtet würde.
Zeit in der unsere Häuser errichtet wurden, deren Giebel jetzt abgerissen werden, um andere Namen drauf zu schreiben.
Umsonst!
Unsere Namen bleiben auf den alten Fotographien zu sehen, auf den neuen steht ein neues Datum!
Das ist nicht Sehnsucht. Das ist Leben! Unser Leben!
Apropos Habsburgermonarchie, jodradek. Ohne die, wären die Rumänen zu Türken geworden.
Die Habsburger Zeit ist Zeit unserer Menschwerdung, Zeit die von rumänischen Nationalisten gerne vernichtet würde.
Zeit in der unsere Häuser errichtet wurden, deren Giebel jetzt abgerissen werden, um andere Namen drauf zu schreiben.
Umsonst!
Unsere Namen bleiben auf den alten Fotographien zu sehen, auf den neuen steht ein neues Datum!
Das ist nicht Sehnsucht. Das ist Leben! Unser Leben!
Absolut richtig getkiss.....
@Tafka, den türkischen Einfluss merkt man ja auch sehr gut außerhalb Siebenbürgens.... ;-)
- Wir haben die Habsburgermonarchie in uns.
Das ist nicht Sehnsucht. Das ist Leben! Unser Leben!
Blaues Blut (dadurch) etwa auch?
Die Frage ist, Habsburgermonarhie, also Österreicher und Ungarn, oder Deutsche oder Sachsen, was ist man denn?
Schwierig sich zu entscheiden. Aber eins ist sicher, keine Rumänen.
Aber eins ist sicher, keine Rumänen.
Soweit Du hier als typischer Rumäne auftrittst - sicher nicht!
Soweit Du hier als typischer Rumäne auftrittst - sicher nicht!
Was auch immer, die Mentalität hier scheint durchaus rumänisch zu sein.
Was auch immer, die Mentalität hier scheint durchaus rumänisch zu sein.
Hättest du wohl gerne! Träume weiter.
Die Frage ist, Habsburgermonarhie, also Österreicher und Ungarn, oder Deutsche oder Sachsen, was ist man denn?
Deine Unkenntnis ist schon bemerkenswert!
Rumänen wollen auch keine Romas sein.
Da sei Gott vor!...dem sie an jeder Straßenecke eine Kirche hinstellen und in Bukarest eine Süpercasapoporuluikathedrale...
Was auch immer, Hauptsache ein ... adliges Geschlecht.
Ist es also ernst?
Ist es also ernst?
Genauso ernst, wie deine Angst ein Ungare zu sein.
Neues aus der RO-Presse
DESPRE ISTORIA INTRĂRII BASARABIEI ĪN COMPONENŢA IMPERIULUI RUS (notă informativă) Īn ultimul timp unii istorici, persoane publice şi politici de peste hotare la diverse conferinţe, īn literatura ştiinţifică şi mass-media deseori spun că cu 200 de ani īn urmă Rusia „pentru prima dată a furat/ocupat Basarabia", „a furat pămīnt romānesc", „a separat poporul romān unic", care „a sacrificat sute de mii de vieţi pentru independenţa ei". Mai mult decīt atīt, se declară că īn Imperiul Rus se īncerca rusificarea cu forţa a basarabenilor, privīndu-i de drepturile lor şi dezvoltarea culturală specifică, dar ei, chipurile, „au dat dovadă de rezistenţă, nu s-au lăsat sub influenţa slavă". Analiza īnsă conştiincioasă şi obiectivă a surselor istorice nu confirmă „tezele" expuse mai sus. Īn sec.I-II p.e.n. acest teritoriu intra īn componenţa provinciei romane Dacia, din sec.III pīnă īn X e.n. era o arenă permanentă a deplasării triburilor şi popoarelor şi era supusă ruinării periodice; īn sec.X-XI – făcea parte din componenţa Rusiei Kievene, īn sec.XII-XIII – īn componenţa cnezatelor Galiţia şi Galiţia-Volīnia. Cronicarul kievean Nestor spune că triburile slave ale luticilor şi tiverilor demult aveau localităţile şi oraşele lor pe Nistru pīnă la mare şi Dunăre. Letopiseţul Voskresensk din sec.XVI enumără oraşele ruse vechi, care existau īn această regiune, inclusiv Novosiol, Belgorod (Acherman), Romanov Torg (Roman), Nemeci (Neamţ), Sociava (Suceava), Siret, Ban, Neciun, Hotin. Īn a doua jumătate a sec.XIII, cīnd cnezatul Galiţia-Volīnia era slăbit de invazia mongolă, a īnceput popularea bazinului rīului Prut cu triburi valahe (romāneşti). „Valahii, conduşi de Bogdan sau Dragoş, care locuiau īnainte īn Ungaria, īn comitatul Maramureş (bazinul superior al Tisei), au apărut pe malul Prutului, au găsit aici īncă mulţi ruşi şi s-au stabilit īntre dīnşii pe rīul Moldava <...> Īn sfīrşit aceşti oaspeţi s-au īnmulţit atīt de tare, īncīt le-au eliminat pe gazde şi, renovīnd vechile noastre oraşe, au constituit un stat aparte, independent, numit Moldova <...>, unde limba noastră pīnă īn sec.XVII era nu numai bisericească, dar şi de judecată, după cum demonstrează hrisoavele autentice ale domnitorilor moldoveni"1. Eliminīnd popoarele slave de pe rīul Siret şi aprofundīndu-se pe rīul Prut īn partea de mijloc a Basarabiei, popoarele romāne niciodată nu s-au extins īn partea de sud a Basarabiei (regiunile Acherman, Bender, Cahul, Ismail). Aceste regiuni cu denumirea Bugeac rămīneau stepa tătarilor, aici locuiau nohaii, care erau sub puterea hanului din Crimeea. Statul moldovenesc, care a apărut īn prima jumătate a sec.XIV, ca un cnezat dependent de Ungaria, a obţinut independenţă īn anul 1359. Din componenţa lui īn sec.XIV şi XV făceau parte teritoriile regiunilor istorice ale Moldovei, Basarabiei şi Bucovinei. Īn sec.XVI pămīntul moldovenesc a ajuns sub jugul turc, care a durat 300 de ani. La slăbirea şi distrugerea lui definitivă au contribuit războaiele ruso-turce din jumătatea a doua a sec.XVIII – īnceputul sec.XIX. Regiunile de sud ale Basarabiei, care n-au intrat īn Cnezatul Moldovenesc, erau treptat populate īn locul tătarilor, care au plecat īn Taurida, de cazaci zaporojeni, care īn 1807 au luat supuşenia rusă şi au populat judeţele Cahul şi Chişinău, precum şi malul Prutului. Īn 1809 aici au īnceput să apară colonişti din Rusia, bulgari şi sīrbi 2. Īntre timp, conform păcii impuse Austriei după Austerlitz, Napoleon a devenit vecinul nemijlocit al Turciei. Ambasadorul francez la Istanbul H.F.Sebastiani i-a pus pe osmani īn faţa alegerii – ori alianţa cu „genialul şi invincibilul" Napoleon, care consolida puterea lor īn Balcani, ori cu abandonata de toţi „ratata" Rusia 3. Īn acest context Rusia a decis să anticipeze evoluţia evenimentelor nefavorabilă pentru ea, ocupīnd Benderul şi Ismailul. Generalul rus I.Mihelson, numit comandant suprem al Armatei de pe Dunăre, scria că aceste „garnizoane sīnt slabe, iar depozitele sīnt ticsite cu produse şi furaje. Īntīlnirea binevoitoare din partea populaţiei este asigurată. Iar tărăgănarea este echivalentă dacă nu cu moartea, atunci cu pierderea poziţiilor īn Balcani <...> S-ar putea īntīmpla că acum duşmanul īncă nepregătit să se facă pregătit, că, beneficiind de timp, va reuşi să-i slăbească şi să-i distrugă pe cei slabi cu duhul, să zdruncine fermitatea sīrbilor şi să le facă cale francezilor. Acum ţinutul īntinde mīna spre sceptrul Maiestăţii Voastre fără vărsare de sīnge! Este īnsă cunoscută inventivitatea francezilor şi nu se poate conta că ei nu ne vor anticipa. Gīndurile lor la Moldova şi Valahia sīnt evidente. Dacă noi nu le vom lua īnainte pīnă la malurile Dunării, atunci va fi greu de luptat"4. Totodată, Aleksandr I se străduia să-i potolească pe toate căile pe osmani: „ruişii vor ocupa cnezatele nu ca duşmani, fapt care va fi declarat de răuvoitori, dar cu unicul scop de a restabili vechile relaţii şi de a contracara intenţia lui Napoleon de a ataca Rusia din partea Dunării". Īn rescripul lui Mihelson se vorbea despre „lipsa oricărei tentative asupra pămīnturilor turceşti"5. La 16 octombrie 1806 generalul, care dispunea de forţe relativ modeste – 60 mii de oameni şi 300 de tunuri, a primit dispoziţia de a intra īn Moldova. Frontiera a fost intersectată doar de 33 mii de soldaţi şi ofiţeri. Locuitorii i-au īntīmpinat cu dangăte de clopote. S-au predat fără īmpotrivire cetăţile Hotin, Bender şi Chilia. Din partea Rusiei n-a urmat declararea războiului, deoarece ţarul, care n-a semnat manifestul, care se cuvenea īn acest caz, spera că ocuparea cnezatelor nu se va transforma īn īncăierare armată. La 18 (30) decembrie 1806 sultanul Selim III a declarat război Rusiei. Printre acuzaţiile īnaintate acesteia figura acapararea „pămīnturilor musulmane" ale Crimeei şi Gudjustabului (Georgiei), ceea ce ca sens al acestei formulări trăda īn realitate scopurile revanşarde ale Īnaltei Porţi" „care se apăra". Potrivit mărturiilor istoricilor, practic toată populaţia Balcanilor s-a ridicat de partea Rusiei. Pe Dunăre de partea rusă luptau detaşamente de voluntari ale rebelilor sīrbi, bulgari, romāni cu numărul total īn diverse perioade de la 10 la 20 mii de oameni. Aceasta era reacţia firească la politica Rusiei, care īntotdeauna s-a străduit să apere ferm drepturile „fraţilor de credinţă şi de sīnge"6. Aceasta se referea inclusiv la moldoveni, care din vechime vedeau izbăvirea de jugul otoman sub acoperirea vulturului cu două capete. Petiţii pentru aceasta au fost şi pe timpurile lui Aleksei Mihailovici, Petru cel Mare, Ana Ioanovna, Ekaterina a Doua, īn sfīrşit, cīnd era Aksandr I de nenumărate ori7. Īn anul 1711 domnitorul Dimitrie Cantemir a semnat cu Petru I Tratatul de la Luţk despre trecerea Moldovei īn supuşenia Rusiei (atunci īnsă după plecarea armatei ruse dominaţia Turciei a fost restabilită). Deşi īn anii 1806-1807 Rusia singură ţinea piept lui Napolen Bonaparte īn Prusia de Est şi din cauza aceasta pe Dunăre acţiona doar un contingent limitat de trupe ruse, care ceda numeric turcilor, la 24 iunie 1807 21 de reprezentanţi ai elitei guvernante, marilor boieri şi īnaltei preoţimi a Cnezatului Moldova, acţionīnd din numele tuturor moldovenilor, i-au adresat īmpăratului Aleksandr I o petiţie de intrare a Moldovei īn componenţa Rusie. Īn aceasta se menţiona īn particular: „Ai tăi sīntem noi, mare ţar şi īmpărat, şi nu avem īncotro să īntindem mīinile cu speranţă totală. Puterea ta a curmat suferinţele noastre mari". Urma īndemnul: „Distruge guvernarea nesuferită, care aduce subjugare acestui popor sărman, uneşte guvernarea acestui pămīnt cu statul tău apărat de Dumnezeu prin avantajele tale folositoare, pe care tot puterea ta le-a afirmat pe acest pămīnt. Să fie o turmă şi un păstor. Şi atunci vom spune - acesta este veacul de aur al stării noastre". Acesta era un act de intrare benevolă a Cnezatului Moldova īn componenţa Rusiei cu menţinerea īn cadrul lui a legilor şi obiceiurilor vechi. Petiţia exprima intenţia generală īn cnezat, „ţara de la mic la mare este de acord cu ea", se menţiona īn acest document8. Īnfrīngerea trupelor ruseşti īn bătălia de la Friedland din 14 iunie 1807 a impus Peterburgul să accepte propunerea lui Bonaporte de armistiţiu. Īn schimb Napoleon a propus mediere īn reglementarea paşnică a conflictului ruso-turc, iar īn caz de eşec a promis să participe la acţiunile comune ale armatelor rusă şi franceză pentru eliberarea de sub jugul turc a creştinilor Imperiului Otoman īn Europa9. „Napoleon īnsă īl ademenea pe Aleksandr cu mirajul procurării unor teritorii serioase, dar singur, īn calitate de mediator, īmpingea Poarta īmpotriva oricăror concesii"10. Īn acest mod, armistiţiul necesar ambelor părţi servea doar drept amīnare īnainte de confruntări mult mai serioase, care erau inevitabile pentru Rusia după īnfrīngerea monarhiei habsburgice īn 1809. Doar graţie victoriilor „baionetelor ruse" faţă de forţele superioare ale osmanilor şi artei compromisurilor, manifestată de diplomaţia rusă, s-a reuşit de a semna „Pacea de la Bucureşti" cu Īnalta Poartă – tratat strategic, care a scutit armata Rusiei de războiul pe două fronturi, deoarece el a fost semnat la Bucureşti la 28 mai 1812, adică doar cu trei săptămīni pīnă la invazia pe teritoriul rus a trupelor franceze şi ratificat deja īn august 1812, cīnd francezii se apropiau de Moscova. Tratatul a stabilit frontiera ruso-turcă pe Prut şi Gīrla Chilia a Dunării pīnă la vărsarea ei īn Marea Neagră. Īn acest mod, Rusiei īi revenea Basarabia (suprafaţa 40 mii m.p.) cu cetăţile Bender, Acherman, Chilia şi Ismail şi partea de est a Bucovinei (judeţul Hotin cu cetatea Hotin). Moldova şi Valahia (teritoriul de pe malul drept al rīului Prut), ocupate de trupele ruse īn timpul războiului, erau īnapoiate Turciei, dar urmau să beneficieze de un anumit grad de independenţă". Ca rezultat al victoriei Rusiei asupra Porţii, consolidată īn normele juridice internaţionale recunoscute pe acele timpuri prin tratatul din 16 mai 1812, regiunea īntre răurile Prut şi Nistru,care ulterior a obţinut denumirea Basarabia (gubernia Basarabia a fost creată īn anul 1818), a intrat īn componenţa Imperiului Rus (adică acest teritoriu a fost alipit de Ruaia, nu „ocupat")12. „Pacea de la Bucureşti" a exercitat o influenţă pozitivă asupra obţinerii independenţei de către slavii balcanici. Articolul 8 al acestui tratat pentru prima dată considera Serbia subiect al dreptului internaţional şi prevedea acordarea acesteia a drepturilor autonome. După semnarea tratatului īn documentele Ministerului rus al afacerilor Externe se indica direct că Rusia a īnceput elaborarea doctrinei „prezenţei sale politice" īn Balcani – planuri de „ocupaţie" militară sau „cucerire" a teritoriilor balcanice Rusia n-a avut niciodată.13 Or, Ambasada rusă şi MAE erau pur şi simplu inundate de petiţii din Balcani: să fie primiţi īn supuşenie, să se strămute īn Rusia, să se acorde asistenţă materială, bisericească şi de alt gen. La 14 septembrie 1829, ca rezultat al ordinarului război ruso-turc (1828-1829), la Adrianopol a fost semnat un tratat, conform căruia toată gura Dunării a trecut la Rusia, iar frontiera īntre ambele state a trecut prin gīrla Sf.Gheorghe a Dunării. Prin tratatul de la Hünkār İskelesi din 28 iunie 1833 şi Convenţia de la Balta-Liman din 1 mai 1849 tratatul de la Adrianopol a fost confirmat. Īn acest mod, din 1829 pīnă īn 1856 toată Basarabia făcea parte din componenţa Imperiului Rus. După īnfrīngerea Rusiei īn Războiul din Crimeea din anii 1853-1856, īn conformitate cu Tratatul de la Paris din 30 martie 1856, ea a cedat vasalului Imperiului Osman – Cnezatului Moldova o parte din Basarabia de Sud cu suprafaţa de 9143 km.p. cu populaţia de circa 140 mii persoane, iar cealată parte a ei rămīnea īn componenţa Imperiului Rus. Această situaţie s-a menţinut pīnă la 3 martie 1878, cīnd după zrdobirea armatelor turce īn războiul ruso-turc din anii 1877-1878 conform Tratatului prleiminar de pace de la San-Stefano Basrabia de Sud a fost īnapoiată din nou Rusiei15. Acest tratatat de pace a cauzat o opoziţie dură din partea marilor state europene, īn primul rīnd - a Austro-Ungariei, precum şi a Romāniei16. Guvernul romān deja la 9 martie 1878 a emis o notă specială, īn care s-a străduit să demonstreze apartenenţa veche la Romānia a judeţelor de sud ale Basarabiei, care au trecut de la ea la Rusia īn 1856, dar Guvernul rus foarte argumentat, īn baza surselor documentare, a infirmat tezele romānilor17. Cu argumentele părţii ruse a fost de acord, printre altele, şi fostul Prim-ministru al Romāniei Nicolae Creţulescu, care a publicat īn martie 1878 o broşură, īn care a recunoscut revendicările Rusiei de a-i īnapoia Basarabie de Sud şi a declarat că romānii din 1856 n-au contribuit la bunăstarea populaţiei de atunci şi de aceea nu pot considera Basarabia de Sud „apartenenţă naţională"18. Aceasta s-a confirmat şi prin starea de spirit a populaţiei Basrabie de Sud, care, īncepīnd din ianuarie 1878, expedia Guvenrului rus numeroase note şi scrisori cu rugămintea de a reveni īn supuşenia Rsuei şi prin delegaţii săi declara că „legile Guvernul (romān), la dispoziţia căruia am avut neneorocirea să trecem, peste 20 de ani sistematic duc la moartea noastră naţională, morală şi materială <...> Romānii ne omoară moral şi īn baza legilor emise īn exclusivitate pentru noi ne transformă īn cerşetori"19. Chiar şi Congresul de la Berlin, convocat īn iunie 1878 din iniţiativa Austro-Ungariei īn scopul revizuirii Tratatatului de la San-Stefano, a confirmat acele prevederi ale tratatului, care se refereau la Basarabia şi īn acest mod a dispus ca toată Basarabia să revină Rusiei. Faptul că după intrarea īn componenţa Imperiului Rus teritoriul basarabean se dezvolta benefic doar confirmă că acesta a fost un proces firesc. Este notabil că chiar şi „Consiliul ţinutal" moldovenesc, format din iniţiativa „congresului militar-moldovenesc" proromān, la 21 noiembrie 1917 s-a pronunţat pentru devotament scopurilor revoluţiei ruse şi legătura puternică a Basarabiei cu „Patria revoluţionară" – Rusia şi a proclamat la 2 decembrie 1917 crearea Republicii Populare Moldoveneşti (RPM), care face parte din componenţa „Republicii Democratice Federative Ruse unice". Săbiciunea Rusie Sovietice, care n-a reuşit să vină īn ajutor RPM, le-a permis trupelor romāne cu sprijinul albgardiştilor şi detaşamentelor lui Petliura să cotropească teritoriul Basarabiei pīnă īn ianuarie 1918. Potrivit mărturiei agentului consular francez la Chişinău, generalului Ch.Vuyemen, care se conţine īn mesajul din 1917 la Paris, „opinia publică la Chişinău i-a susţinut slab pe romāni. Cīnd ultimii au intrat īn Basarabia, comportamentul lor se asemăna cu cel al cotropitorilor germani şi era īnsoţit de comiterea diferitelor violenţe"20. DEPARTAMENTUL ISTORIE ŞI DOCUMENTE Februarie 2013
Um Beiträge zu verfassen, müssen Sie sich kostenlos registrieren bzw. einloggen.
