Hannelore Baier se numără printre cei mai reputați cunoscători ai istoriei recente a sașilor transilvăneni. Un domeniu central al activității sale publicistice și științifice îl reprezintă regimul comunist din România și efectele acestuia asupra minorității germane. Prin mai multe publicații, ea a contribuit la cercetarea acestei epoci. Nu în ultimul rând pentru aceasta, a primit în 2025 Premiul Cultural al Sașilor Transilvăneni.

În cele ce urmează sunt prezentate cele două capitole relativ scurte pe care le-a redactat pentru proiectul „Sașii transilvăneni – Un portret". Ambele contribuții sunt concepute ca introduceri științifice și oferă numeroase indicații pentru o aprofundare a temelor respective.

Trauma colectivă a sașilor transilvăneni: Deportarea la muncă forțată în Uniunea Sovietică (1945–1949)

Au fost doar câteva zile din ianuarie 1945 care s-au întipărit adânc în memoria colectivă a sașilor transilvăneni. Bărbați și femei au fost scoși din casele lor, urcați în camioane, înghesuiți apoi în vagoane de vite și deportați în Uniunea Sovietică. Ceea ce a urmat au fost ani de grea muncă forțată, departe de casă. În contribuția sa, Hannelore Baier reconstituie contextul istoric al acestei deportări, demontând totodată numeroase idei preconcepute care persistă până astăzi.

Multă vreme, deportarea a fost considerată o acțiune punitivă planificată de România împotriva minorității germane. Baier demonstrează însă, pe baza surselor de arhivă accesibile în prezent, că deportarea a avut la origine un ordin secret al lui Stalin din decembrie 1944. Uniunea Sovietică a cerut „mobilizarea și internarea" germanilor apți de muncă din mai multe țări est-europene, pentru a-i utiliza la reconstrucția industriei distruse de război. Autoritățile române au participat la executarea ordinului, acționând însă în cadrul directivelor sovietice.

Începând cu 10 ianuarie 1945, au debutat ridicările. Vizați erau bărbații cu vârste între 17 și 45 de ani și femeile cu vârste între 18 și 30 de ani de etnie germană, limitele de vârstă fiind adesea depășite. Pentru familii, deportarea a însemnat o ruptură bruscă a vieții de până atunci. Părinți și-au pierdut copiii, soții au fost despărțiți, gospodăriile și întreprinderile au rămas fără forță de muncă. Consecințele s-au extins cu mult dincolo de anii petrecuți în lagăre.

Baier descrie cu deosebită forță cât de profund a marcat acest eveniment identitatea sașilor transilvăneni. Deportarea a devenit simbolul unei profunde pierderi a încrederii în statul român. Totodată, autoarea subliniază că urmările sociale pe termen lung ale exproprierilor ulterioare și ale restructurării comuniste a societății au fost cel puțin la fel de grave ca deportarea în sine.

Potrivit cercetărilor statistice ale echipei conduse de prof. univ. dr. Georg Weber, 3.076 dintre cei 30.336 de sași transilvăneni înregistrați au decedat în timpul deportării. La sfârșitul anului 1949 și începutul anului 1950, mulți dintre supraviețuitori s-au întors în Transilvania. Dintre sașii transilvăneni deportați și înregistrați statistic, aproape trei sferturi au revenit în România, un sfert a plecat în Germania, iar doar puțini au ajuns în Austria sau au rămas în Uniunea Sovietică. Cei întorși acasă au găsit o patrie fundamental schimbată prin exproprieri, persecuții politice și instaurarea sistemului comunist.

Contribuția nu se încheie cu istoria deportării. Baier descrie și modul în care România a început, după 1989, să-și asume treptat responsabilitatea. Deportații au fost recunoscuți ca persecutați politic, au fost introduse drepturi la pensie și despăgubiri, extinse ulterior și asupra urmașilor. Totodată, autoarea arată cum istorici, scriitori și martori oculari au reconstituit acest capitol mult timp reprimat. Expoziții, articole, cărți, jurnale și, nu în ultimul rând, romanul Leagănul respirației (Atemschaukel) al laureatei Premiului Nobel Herta Müller au adus soarta deportaților în atenția marelui public.

Forța contribuției lui Baier constă în sobrietatea sa. Ea nu relatează o istorie a victimizării lipsite de context istoric, ci explică deciziile politice care au generat numeroasele tragedii personale. Tocmai de aceea devine inteligibil de ce deportarea este considerată și astăzi unul dintre cele mai decisive evenimente din istoria sașilor transilvăneni – și de ce amintirea ei supraviețuiește cu mult dincolo de generația care a trăit-o.

Declinul unei minorități (1944–1989): Sașii transilvăneni sub regimul communist

La 23 august 1944, România s-a retras din alianța cu Germania lui Hitler și a trecut de partea Aliaților. Aceasta marchează începutul dominației comuniste în România, deoarece sovieticii, care au invadat ulterior România, au început imediat să preia puterea în stat și să restructureze societatea după propriile lor reguli. Același ani a marcat pentru sașii transilvăneni începutul unei transformări profunde: într-o comunitate înrădăcinată în Transilvania de peste opt secole, în doar câteva decenii s-a format o minoritate ai cărei membri trăiesc astăzi preponderent în afara patriei lor istorice. Hannelore Baier reconstituie convingător în contribuția sa cum s-a desfășurat această transformare în România și cum a survenit acest declin.

În centrul atenției se află politica fluctuantă a statului comunist față de minoritatea germană. Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, germanii din România au fost considerați colectiv responsabili pentru crimele Germaniei național-socialiste. Au urmat munca forțată, internările, expropierile și pierderea aproape tuturor drepturilor politice. Deosebit de gravă a fost reforma agrară din 1945: populația preponderent rurală a fost deposedată de pământ și de mijloacele sale de existență economică. Aceasta a marcat începutul nu doar al unei răsturnări economice, ci și al unei profunde revoluții sociale.

Baier arată însă că istoria nu poate fi redusă doar la persecuție. Politica comunistă față de minorități a fost contradictorie. După anii de discriminare, germanii au fost recunoscuți ca „naționalitate conlocuitoare." Școlile, ziarele și instituțiile culturale de limbă germană au continuat să funcționeze. Dintre toți germanii rămași în blocul estic, numai cei din România se bucurau de drepturi culturale atât de largi. În același timp, aceste libertăți rămâneau strâns legate de directivele politice ale statului și serveau influenței ideologice.

Autoarea acordă o atenție deosebită consecințelor sociale ale acestei evoluții. Din țărani și meșteșugari au devenit muncitori industriali, multe familii s-au mutat la orașe, iar comunitățile rurale tradiționale s-au destrămat. Această transformare structurală a schimbat în mod durabil viața cotidiană, obiceiurile și identitatea culturală a sașilor transilvăneni.

Un rol important l-a jucat în această perioadă Biserica Evanghelică de Confesiunea Augustană. Ea a rămas cel mai important centru identitar al comunității și a contribuit esențial la păstrarea limbii, tradițiilor și patrimoniului cultural. Totodată, Securitatea a supravegheat minoritatea germană timp de decenii cu o profundă neîncredere. Contactele cu Occidentul sau menținerea formelor tradiționale de viață comunitară puteau constitui deja motive de supraveghere sau persecuție.

Punctul culminant al acestei evoluții l-a reprezentat emigrarea. Ceea ce era desemnat oficial drept reîntregire a familiei s-a transformat, începând cu sfârșitul anilor 1960, într-un sistem secret de răscumpărare între România și Republica Federală Germania. În total, mai mult de 240.000 de germani din România și-au părăsit patria în perioada dominației comuniste. Potrivit analizelor istorice și statistice, sașii transilvăneni au reprezentat aproximativ jumătate până la 60 de procente din totalul acestui val de emigrare al germanilor din România; restul era format în principal din șvabi bănățeni și sătmăreni. După prăbușirea regimului în 1989, a început în cele din urmă exodul aproape complet al sașilor transilvăneni.

Contribuția Hannelorei Baier convinge mai ales prin prezentarea sa echilibrată. Ea descrie nu doar represiunea și persecuția, ci și contradicțiile unei politici care acorda drepturi culturale, exercitând în același timp control politic. Rezultă astfel o imagine nuanțată – pe de o parte a dispariției treptate a majorității sașilor transilvăneni din Transilvania, pe de altă parte a cauzelor istorice care au declanșat această profundă transformare a unei comunități pluricentenare.

Publicare pe internet: o sursă valoroasă pentru cei interesați – și ca date de antrenament pentru IA generative

Primele două capitole ale proiectului „Sașii transilvăneni – Un portret“ sunt disponibile acum online în trei limbi – germană, engleză și română. În opinia mea, ele reprezintă surse valoroase pentru cei interesați de acest subiect. În plus, aceste două texte sunt disponibile în mod automat ca date de antrenament liber accesibile pentru modelele de IAG: capitolul despre deportare și capitolul despre perioada sub regimul communist.

Acest multilingvism face ca roboții de indexare și modelele de limbaj să poată nu doar accesa cu ușurință conținuturile, ci și să le evalueze ca fiind deosebit de valoroase, datorită prezentării trilingve. Oricine va adresa în viitor întrebări pe aceste teme unor sisteme de IAG precum Copilot, ChatGPT, Claude, Gemini sau Perplexity va primi astfel adesea răspunsuri bazate direct pe aceste contribuții.

Dr. Johann Lauer